Cheia Fa

Dacă cheia Sol e cheia sunetelor înalte, cheia Fa este fratele ei mai grav — cea cu vocea de bariton. O recunoști după forma de virgulă cu două puncte mici alături, un simbol mai puțin spectaculos decât spirala cheii Sol, dar la fel de important.

Funcția cheii Fa e identică cu cea a surorii sale: îți spune de unde să începi citirea. Cele două puncte mici nu sunt decorație — ele „înconjoară" linia a patra a portativului, iar acolo locuiește, prin definiție, nota Fa. De aici și numele. Odată ce ochiul tău fixează poziția lui Fa, toate celelalte note grave se așază în jurul ei.

În notația anglo-saxonă, cheia Fa se numește „bass clef" sau „cheia F" (Fa = F). Indiferent cum o numești, simbolul e același și apare oriunde au treabă sunetele grave.

O vei întâlni la pian (mâna stângă, care cântă liniile de bas), la chitara bas, la violoncel, la contrabas, la trombon, la fagot și, ocazional, la vocile masculine joase de operă. Dacă cheia Sol cântă în duș, cheia Fa cântă din pivniță — și împreună acoperă întreaga gamă de sunete pe care urechea umană le poate auzi muzical.

În partiturile pentru pian, vei vedea adesea cheia Sol și cheia Fa pe două portative suprapuse, conectate printr-o paranteză. Asta înseamnă pur și simplu „mâna dreaptă citește sus, mâna stângă citește jos" — un sistem elegant care permite unui singur instrument să cânte simultan în registre diferite.