Beyonce nu s-a născut cântând. Nici tu nu trebuia. Dar azi, poți începe.
Înscrie-te acum!Știm ce gândești. Le-am auzit pe toate. Dar hai să le demontăm pe rând:
La Asorte, nu există "nu pot". Există doar "nu am încercat încă". Și cursurile noastre de canto pentru adulți în București sunt exact locul unde "nu am încercat" devine "am reușit".
50 de minute pe săptămână. Atât. Ne adaptăm la programul tău, nu invers. Lecțiile sunt flexibile, programul e al tău.
Vârsta nu e un obstacol — e o experiență de viață care dă profunzime interpretării. Mulți dintre cursanții noștri au început la 40, 50 sau chiar 60 de ani. Progresul nu ține cont de vârstă.
Nu există voce bună sau proastă. Există voci care nu știu încă ce pot face. Vocea este un instrument — și, la fel ca orice instrument, se antrenează. Nu se moștenește.
La lecțiile de canto pentru adulți de la Asorte, fiecare ședință este construită în jurul vocii tale. Nu există un program standard — lucrăm pe ce ai tu nevoie. În general, cursurile acoperă:
Lucrezi pe piesele pe care le iubești — nu pe exerciții plictisitoare. Pentru că muzica trebuie să fie plăcută, nu o corvoadă.
Teoria e importantă — dar nu e scopul principal. Scopul principal ești tu, cântând.
La Asorte nu facem cursuri separate de teorie, nu avem teste și nu îți cerem să memorezi reguli înainte să cânți. În schimb, construim împreună un limbaj comun de la bun început: ce sunt notele, cum interacționează ele în interiorul unei game, al unui acord sau al unui cântec pe care îl lucrăm. De acolo, teoria intră firesc în lecții — atunci când e relevantă, atunci când tu o ceri sau când explică ceva ce tocmai ai simțit în voce.
Toate lecțiile de canto pentru adulți sunt individuale — 1 la 1 cu profesorul tău, în spațiile noastre din București. 50 de minute, o dată sau de două ori pe săptămână, în funcție de abonamentul ales.
Înscrie-te acum!Începem cu respirația, continuăm cu exerciții de încălzire vocală și progresăm treptat spre piese reale. După primele 4-6 ședințe, vei simți deja diferența.
După 3 luni, vei cânta piese pe care acum ți se par imposibile.
Dacă ai deja baza și vrei să urci la nivelul următor, lucrăm pe tehnici avansate: registru de cap, mix voice, vibrato, portamento, pregătire pentru scenă sau studio.
Rezultatul îl vei putea promova.
Toți cursanții înscriși la cursuri de canto pentru adulți în București înregistrează periodic piese în studiourile Asorte Music Academy. De ce? Pentru că cea mai bună motivație este să te auzi cântând bine.
Pachetul de înregistrare include tot ce ai nevoie:
Tot ce creezi la cursurile de canto din București poate prinde viață în studio, cu sprijinul unei echipe care te susține de la primul refren până la publicare.
Ca să te ajutăm să depășești tracul și ca să ne mai și împrietenim, organizăm periodic seri de karaoke în locațiile noastre din București.
Nu e un concurs. Nu e o audiție. E un loc sigur unde te poți manifesta liber, împreună cu oameni care știu exact prin ce treci — pentru că și ei au trecut prin asta.
Nimic în afară de dorința de a cânta și de deschiderea de a mai și greși. Nimeni nu s-a născut învățat — iar la Asorte Music Academy, ai spațiul perfect în care să înveți.
Fiecare curs de la Asorte Music Academy este susținut de un profesor cu experiență. Mulți dintre noi au pregătire academică (conservator, școli private de prestigiu), au urcat deja pe scenă, au făcut parte dintr-o trupă sau au lucrat în industrie fie ca și organizatori, D.J., ingineri sau producători
Profesorii noștri de canto din București sunt pregătiți să se adapteze vârstei, stilului tău de învățare și genului muzical pe care vrei să-l stăpânești. Credem într-o abordare ce îmbină tehnica vocală cu emoția și bucuria de a cânta — și știm să construim încrederea cursanților pas cu pas, indiferent de unde pornesc.
.png)
Fondator · Instructor · Producător Muzical
26 de ani de muzică, 14 ani cu cursanți. Cristian Ungureanu — fondatorul Asorte, multi-instrumentalist și producător muzical. Află povestea din spatele academiei.
Cursuri de canto pentru adulți.png)
Instructor de Canto
Solistă cu experiență de scenă și studio, cursantă a lui Cristian Ungureanu și instructor de canto la Asorte. Publică săptămânal pe YouTube de 5 ani fără întrerupere.
Cursuri de canto pentru adulți.png)
Instructor de Canto
Muzician din familie de muzicieni, DJ, MC și organizator de evenimente cu 10+ ani experiență. Instructor de canto la Asorte cu o perspectivă practică, construită pe ani de scenă reală.
Cursuri de canto pentru adulți.jpg)
Instructor de Canto
Fostă cursantă Asorte devenită instructor de canto. Lansează coveruri, lucrează la albumul de debut și predă pop și blues începătorilor — cu răbdarea cuiva care știe exact de unde pornești.
Cursuri de canto pentru adulți“Cristian este un profesor excepțional, devotat muzicii și înzestrat cu multă răbdare! Încrederea cu care m-a investit, mi-a dat plusul de motivație de care aveam nevoie pentru a nu renunța atunci când lucrurile nu evoluau așa cum îmi doream!”
Silvana Costache
“Cristi a reușit într-un timp foarte scurt să descătușeze acea dorință pe care o țineam în mine de mulți ani. Cu un tact deosebit, răbdare și profesionalism mi-a redat încrederea și convingerea că talentul vine din interior atunci când îl lași să se exprime liber, cu pasiune.”
Simona Preda
“Muzica este viața lui Cristi, la propriu, și este capabil să transmită această sete fiecăruia dintre studenții săi. Prin implicare directă, efort neobosit, sfaturi profesionale și farmec viclean, el te conduce pentru a-ți face visele să devină realitate.”
Adrian Alexandru Dimescu
“Aici fiecare oră de muzică e o adevărată bucurie. Profesorii te încurajează constant să îți atingi potențialul. Mă simt mereu motivată și am încredere că evoluez pe zi ce trece. Este un loc în care învăț cu plăcere și aștept fiecare oră cu nerăbdare!”
Alexandra Stan
“Experiența mea la canto a fost fantastică! Am fost pentru prima dată în viață la canto și Cristian m-a făcut să simt că oricine poate cânta, atunci când îți dorești asta cu adevărat. Am primit foarte mult suport atât profesional cât și emoțional.”
Mihaela Aionese
Toate piesele prezentate sunt produse in-house la Asorte Music Academy
La Asorte Music Academy, credem că muzica trebuie să fie accesibilă tuturor. De aceea, am creat abonamente simple, transparente și adaptate fiecărui cursant.
Totul e gândit să sune bine, și pentru tine, și pentru portofel.
Nu mai greu decât pentru oricine altcineva. Adulții au un avantaj uriaș: știu ce vor, au experiența de viață care dă culoare interpretării și pot să se concentreze la lecții fără d. Progresul vine consistent — mai ales dacă exersezi și acasă.
Nu există vârstă maximă. Cel mai tânăr cursant adult al nostru a început la 4 ani, cel mai în vârstă la 63. Vocea se antrenează la orice vârstă — cu răbdare și metoda potrivită.
15-20 de minute pe zi sunt suficiente pentru un progres constant. Îți vom oferi exerciții clare și scurte pe care le poți face oriunde — chiar și în mașină sau la duș. Nicio investiție majoră de timp.
Absolut. Lucrăm pe pop, rock, jazz, R&B, soul, muzică românească — ce îți place ție. Profesorul adaptează tehnicile și exercițiile la stilul pe care vrei să îl stăpânești. Dacă nu știi încă ce stil ți se potrivește, te ajutăm să descoperi.
Fiecare voce este diferită și fiecare voce are potențial. Nu există voce "prea gravă" sau "prea subțire" — există doar voci care încă nu știu ce pot face. Te învățăm să lucrezi cu ce ai, nu să încerci să fii altcineva.
Majoritatea cursanților observă o diferență clară după primele 4-6 ședințe. Înregistrările periodice pe care le facem în studio te ajută să îți auzi progresul concret — e cel mai bun motivator.
Da, înțelegem că viața nu merge mereu după program. Te rugăm doar să ne anunți cu cel puțin 48 de ore înainte, ca să putem reorganiza. Ne dorim să fim flexibili fără să afectăm timpul profesorilor.