Doimea

Doimea — cunoscută și sub numele de jumătate — este, după cum sugerează cel de-al doilea nume, exact jumătate dintr-o notă întreagă. Dacă nota întreagă ține 4 timpi, doimea ține 2.

Vizual, seamănă foarte mult cu nota întreagă: capul rămâne gol (un cerculeț neumplut), dar i s-a adăugat o codiță verticală — element numit în terminologia muzicală „stem". Această codiță e semnalul vizual că durata s-a schimbat. Dintr-o regină răbdătoare, nota a devenit o doamnă mai grăbită.

Într-o măsură de 4 timpi încap exact două doimi, sau o doime urmată de două pătrimi, sau o doime urmată de patru optimi — orice combinație care însumează 4 timpi. Matematica e simplă, dar efectul muzical e complex: doimea creează o senzație de stabilitate și „așezare", fără să fie atât de lentă ca nota întreagă.

În notația anglo-saxonă, doimea se numește „half note" (literal: jumătate de notă), iar în terminologia clasică europeană apare uneori ca „minim". Ambele denumiri se referă exact la același simbol și la aceeași durată.

Doimea apare frecvent în muzica corală, în imnuri, în piese liniștite cu fraze lungi, dar și în momente specifice din piese pop sau rock unde se vrea o pauză ritmică din intensitatea unui beat continuu. E nota care te lasă să respiri fără să te oprești complet.

Dacă vei urmări o partitură de pian sau o linie de bas, vei observa că doimile sunt adesea folosite pentru notele care „țin" armonia — basul care susține un acord în timp ce melodia se mișcă mai rapid deasupra. E un rol esențial, chiar dacă uneori invizibil.