Când cânți două note, nu contează doar ce note sunt — contează și cât de departe sunt una de alta. Această distanță se numește interval, și e, probabil, cel mai important concept din armonie. Intervalele sunt vocabularul cu care urechea ta înțelege muzica: recunoști o melodie familiară chiar dacă o auzi transpusă în altă tonalitate, pentru că distanțele dintre note — intervalele — rămân aceleași. Nu memorezi muzica notă cu notă; o memorezi ca succesiune de intervale.
Intervalele se numesc după numărul de trepte pe care le acoperă, pornind de la nota de bază: Do-Re e o secundă (2 trepte), Do-Mi e o terță (3 trepte), Do-Fa e o cvartă (4 trepte), Do-Sol e o cvintă (5 trepte), Do-La e o sextă (6 trepte), Do-Si e o septimă (7 trepte), Do-Do superior e o octavă (8 trepte). Dar numărarea treptelor nu e suficientă — fiecare interval are și o calitate (major, minor, perfect, diminuat, mărit) determinată de numărul exact de semitonuri.
Terța majoră (4 semitonuri, Do-Mi) sună luminos și stabil — e baza acordului major. Terța minoră (3 semitonuri, Do-Mi♭) sună mai închisă și melancolică — e baza acordului minor. Cvinta perfectă (7 semitonuri, Do-Sol) e cel mai gol și stabil interval — îl auzi în chitara rock la power chord. Septima mică creează tensiune și atracție spre rezolvare — e intervalul care dă caracterul specific acordurilor de dominantă. Urechea ta știe deja toate astea intuitiv; teoria îți dă un limbaj ca să le descrii și să le folosești deliberat.
În notația anglo-saxonă: unison (primă), second (secundă), third (terță), fourth (cvartă), fifth (cvintă), sixth (sextă), seventh (septimă), octave (octavă). Calitățile sunt major, minor, perfect, diminished (diminuat), augmented (mărit). Vei întâlni frecvent prescurtări ca P5 (perfect fifth — cvintă perfectă), M3 (major third — terță majoră), m3 (minor third — terță minoră).
Recunoașterea intervalelor la ureche — ear training — e una dintre competențele fundamentale ale muzicianului. Fiecare interval are un caracter sonor pe care îl poți ancora cu melodii cunoscute: secunda mare e primii doi timpi din „Happy Birthday”, cvarta perfectă e primul salt din „Imnul Bucuriei”, cvinta perfectă e fanfara din „Star Wars”. O dată ce înveți să auzi intervalele, înțelegi automat de ce anumite combinații sună armonios și altele sună în tensiune — și poți reproduce o melodie auzită fără să ai partitura în față.
Intervalele sunt harta intimă a muzicii. Nu e vorba de reguli abstracte — e vorba de modul în care urechea umană procesează distanțele sonore. Înveți intervalele o dată; le auzi apoi în tot ce asculți, pentru tot restul vieții.
