Pauza de patrime

Pauza de pătrime durează exact 1 timp — o singură bătaie de tăcere. E perechea silențioasă a pătrimii și apare extrem de frecvent în muzică, oriunde un cântăreț sau un instrument trebuie să facă o scurtă pauză sincronizată cu ritmul.

Spre deosebire de celelalte pauze, pauza de pătrime are două scrieri acceptate, ambele complet valide. Versiunea modernă, pe care o vei vedea cel mai des în partiturile contemporane, arată ca un zigzag stilizat — un simbol care seamănă cu o virgulă elaborată. Versiunea veche, încă folosită în partiturile tradiționale și clasice, arată ca o virgulă răsturnată cu un mic cap rotund. Ambele înseamnă fix același lucru: 1 timp de tăcere.

E ca atunci când vezi cuvântul „okay" scris și „OK" — același sens, doar autorul a avut o preferință stilistică. Vei observa că editurile mai vechi de partituri preferă forma clasică, în timp ce programele moderne de notație muzicală (Finale, Sibelius, MuseScore) folosesc implicit forma modernă.

Pauzele de pătrime sunt esențiale în ritmurile sincopate — adică acele ritmuri care „mută" accentul de pe bătăile așteptate pe locuri neașteptate. Multe stiluri muzicale moderne (funk, R&B, hip-hop, anumite tipuri de jazz) se bazează masiv pe pauze de pătrime plasate strategic pentru a crea senzația caracteristică de „groove".

Pentru cântăreți, stăpânirea pauzelor de pătrime e o probă de muzicalitate. E ușor să cânți o notă, dar e mult mai greu să taci exact la timp, fără să o iei prea devreme sau prea târziu. Adesea, începătorii „înghită" pauzele scurte, iar piesa începe să sune înghesuită — ca o conversație în care nimeni nu lasă timp celuilalt să răspundă.

În notația anglo-saxonă se numește „quarter rest", iar termenul clasic e „crotchet rest".